Ceva ce as manca oricand, la orice ora. Orez cu sofran si stafide, pulpe de pui marinate peste noapte si iaurt cu menta. Let’s cook!
ingrediente
Orez
- 1 cana de orez basmati + 2 cani de apa
- 1/2 lingurita de sofran + 20ml apa fierbinte
- 4 catei de usturoi
- 1 ceapa alba
- 3 linguri de unt + 2 linguri de ulei de masline
- Sare si piper
- Stafide + patrunjel
Pui
- 6 pulpe de pui dezosate
- 1 lingura de chimion
- 1 lingura de turmeric
- 1/2 lingurita de scortisoara
- 1/2 lingura de usturoi pudra
- 1/2 lingurita de pudra de chilli
- Sare si piper dupa gust
- Sucul de la 1/2 lamaie
- 4-5 linguri de ulei de masline
Sos de iaurt
- 1 cana de iaurt natural
- 1/2 lamaie
- 4 frunze de menta
- Sare si piper dupa gust
mod de preparare
Primul pas a fost sa ma ocup de pui. Am taiat pulpele de pui in cubulete egale. Am amestecat toate condimentele (chimionul, turmericul, scortisoara, usturoiul, pudra de chilli, sare, piperul, uleiul de masline si sucul de lamaie) pana am obtinut o pasta. Intr-un bol am amestecat condimentele cu puiul, apoi am acoperit bolul si am lasat la frigider peste noapte (desigur, puteti sa faceti asta si in 2 ore, dar iese muuult mai bun si fraged daca-l lasati peste noapte).
A doua zi am incins bine o tigaie de fonta, am rumenit bucatelele de pui, apoi le-am continuat gatirea la cuptor (cred ca au stat 5-7 minute in tigaie si 15 minute in cuptor la 170 de grade).
Trecem la orezul acesta divin. Am fiert 20 de ml de apa pe care am amestecat-o ulterior cu sofranul. In 10 minute se va colora apa si e ready to be used.
Am tocat marunt usturoiul si ceapa, apoi le-am calit in unt cu putin ulei de masline. Am adaugat si orezul basmati (pe care l-am spalat in mai multe ape) si le-am calit impreuna 2 minute. Am adaugat 2 cani de apa + apa cu sofran, sare si piper si am amestecat putin. Cand a inceput sa fiarba am dat focul la minim, am acoperit vasul si am lasat orezul sa se gateasca timp de 12 minute, apoi am stins focul si l-am mai lasat 10 minute sa isi traga toate aromele (cu capacul pus). Ulterior am adăugat stafidele, sosul de iaurt, bucățelele de pui si patrunjel tocat marunt.
Sosul de iaurt se face simplu: menta tocata marunt, sare, piper, iaurt si lamaie (toate dupa gust).
S-a mancaaaat!
S-a mancat,
Hayateria
Leave a Reply