Când am aflat că am sensiblitate la făinuri ce conțin gluten am încercat să găsesc alternative la preparatele care-mi plăceau mult și conțineau gltuten. Pe lângă clătitele cu ovăz pe care le mănânc destul de des, am descoperit și aceste pancakes care sunt okish, din făină de orez. 

Am avut nevoie doar de următoarele:

ingrediente

mod de preparare

Primul pas a fost să separ gălbenușurile de albușuri. Într-un bol am amestecat gălbenușurile cu laptele și esența de vanilie până s-au omogenizat, după care am adăugat făina, praful de copt și am mai amestecat până am obținut o constistență ușor cremoasă.

Într-un alt bol am mixat albusurile cu stevia până am obținut o spumă tare, de “culoare” albă. Cu o spatulă am incorporat ușurel spumaa de albus peste crema de gălbenuș până s-au combinat texturile. Nu am grăbit acest proces… ușor și delicat.

Am uns o tigaie antiaderenta cu ulei de cocos, am turnat din compozitie si am acoperit cu un capac. După aprox. 1 minut ridic capacul, intorc clatitele și pun din nou capacul. Aprox. 1 minut și pe aceasta parte and that’s all.

Eu am servit clătitele cu sirop de agave, coacăze, unt de migdale și cocos. Buuuun!

Enjoy!