Nu exista sa ma intorc dintr-o vacanta si sa nu fac macar o reteta de pe acolo. Asadar, pentru ca abia m-am intors din Austria si imi ramasese gandul la Kaiserschmarrn, m-am pus pe treaba.
Kaiserschmarrn este o mare clatita super pufoasa care e facuta bucatele. Eu am servit-o cu gem de prune home-made.
ATENTIE! Ingredientele de mai jos sunt pentru doua clatite. Pe ambele le-am facut, pe rand, intr-o tigaie de fonta de 26cm.
INGREDIENTE
Gem de prune
- 500g prune
- 100ml apa
- 350g zahar
- 3 linguri de suc de lamaie
- 1 baton de scortisoara
Clatita
- 160g faina
- 5 linguri de zahar
- 300ml lapte
- 4 oua
- 1 lingurita de esenta de vanilie
- 2 linguri de unt
- 2 linguri de stafide hidratate in rom
- Zahar pudra
MOD DE PREPARARE
GEM DE PRUNE
1.Fierbe prunele impreuna cu apa si batonul de scortisoara la foc mic timp de 10 minute, apoi scoate scortisoara si adauga sucul de lamaie si zaharul.
2.Cand prunele au devenit moi, paseaza-le cu un blender direct in oala (eu nu le-am pasat de tot, ador gemul chunky asa).
3.Mai lasa gemul pe foc timp de 10 minute. O sa se mai ingroase dupa ce se raceste. Asta inseamna zahar + pectina de la fructe.
CLATITA
1. Separa ouale. Amesteca galbenusurile cu 3 linguri de zahar si esenta de vanilie, apoi adauga laptele. Treptat incorporeaza faina si amesteca bine.
2.Bate albusurile spuma, adaugand treptat 2 linguri de zahar
3.Combina spuma de albus cu mixul de galbenus, ou si faina. Amesteca usor cu o spatula. Nu exagera.
4.Adauga untul in tigaia incinsa, apoi pune jumatate din compozitie si las-o pana vezi ca se formeza bule mici de aer, apoi adauga stafidele. Intoarce clatita si mai gateste-o cateva minute si pe partea cealata. Rupe clatita cu spatula in bucatele mici si adauga zahar pudra peste.
Se serveste cu gemul de prune.
S-a mancat,
Hayateria
Leave a Reply