Din seria preparatelor care merg de minune pe masa de Craciun, vin cu recomandarea acestui pui intreg, gatit lent, cu unt si salvie. Spun ca merge de minune pe masa de Craciun pentru ca vorbim despre un pui intreg, extrem de fraged si aromat, ce poate fi impartit cu cei dragi. Crede-ma, nu vei da gres cu aceasta reteta. <3
porții
1 pui intreg
timp
2 ore 15 de min.
dificultate
usor
fara gluten
ingrediente:
- 1 pui intreg
- 100g unt (la temperatura camerei)
- 1 mana de salvie proaspata (sau orice alta verdeata preferati)
- 2 capatani de usturoi
- 7 catei de usturoi
- 2-3 linguri de miere
- 1 ceapa mare
- 1 lamaie
- 30ml vin alb sec
- 1 lingura de amidon de porumb sau faina
mod de preparare:
Intr-un bol mic am amestecat untul cu salvia, sare si piper, apoi am uns puiul cu aceasta compozitie in interior, pe sub piele si pe deasupra. Pe sub piele am adaugat si cateva bucatele de usturoi, bonus.
Intr-un vas de yena am pus ceapa taiata pe jumate, cele doua capatani de usturoi si am asezat puiul deasupra. Am turnat vinul, am pus capacul vasului de yena si l-am introdus la cuptorul incins la 150 de grade pentru 2 ore si 15 minute. Puiul meu avea 1 kg jumate. Daca luati un pui care cantareste mai mult, lasati-l o idee mai mult si in cuptor.
Dupa 2 ore am scos capacul vasului, am uns puiul cu miere si l-am mai lasat (fara capac) 15 minute. Cand puiul a fost gatit l-am lasat sa se odihneasca si intre timp m-am ocupat de sos: am turnat toata zeama (grasimea de pui si untul topit) si le-am pus intr-o vas micut. Am adaugat 1 lingura de amidon si am amestecat, pe foc mic, pana cand am obtinut un sos.
Puiul l-am mancat cu cartofi, conopida, morcovi si sosul propriu. Un vis fraged si bun.
from heart to plate,
Hayateria
Leave a Reply